In caz ca nu traiti intr-o pestera, ceea ce va doresc uneori, ati aflat deja de suspendarea lui Traian Basescu. Printr-un exercitiu democratic, Parlamentul Romaniei, a realizat o premiera neplacuta prin aceasta actiune. Nu sunt un suporter al presedintelui suspendat nici pe departe, dar aceste masuri extreme sunt de evitat; exprimarea ambigua a Curtii Constitutionale “Presedintele nu a incalcat grav Constitutia” arunca decizia in domeniul politicului, unde Basescu nu are decat inamici.
Stilul conflictual in care a inteles sa isi desfasoare mandatul si promovarea mitocaniei si grobianismului la cel mai inalt nivel sunt doar cateva dintre motivele pentru care regret votul acordat in decembrie 2004. Am crezut ca am votat pentru o Romanie moderna, condusa de PRINCIPII democratice, nu de derapaje populiste si gandire hormonala. Exemplele adunate de-a lungul celor doi ani si jumatate de manelizare a politicii pe care mi le-a oferit presedintele nu pot fi enumerate intr-un singur post. Dar exemplul cel mai bun al lipsei oricaror PRINCIPII in cazul acestui capitan de nava mi-a fost oferit tot astazi. Singur si neprovocat de nimeni, Basescu a anuntat cu o convingere tampa in propriile forte ca va demisiona la 5 minute dupa anuntarea voturilor din parlament. Evident, nu a demisionat. Lame:)